Cod galben de caniculă în zece județe. Sunt așteptate vijelii și căderi de grindină în mai multe zone din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 9 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, un Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.

Cod galben de caniculă în zece județe. Meteorologii anunță că vremea călduroasă va persista luni, 9 iunie, îndeosebi în vestul și sudul Olteniei, în jumătatea de sud a Munteniei și în Dobrogea continentală. De asemenea, local vor apărea furtuni.

„În vestul şi sudul Olteniei, în jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea continentală se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată şi va fi disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, a transmis ANM.

Cod galben

Cod galben de caniculă Foto: ANM

Totodată, ANM anunţă că, în sudul şi estul ţării, local vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată.

În restul teritoriului valorile termice vor scădea, în vest și în nord-vest se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice datei, iar în rest peste acestea.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) local în zonele montane, în Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și în sudul și estul Transilvaniei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor fi cantități de apă de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp și va cădea grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 34 de grade, iar cele minime în general între 8 și 20 de grade. Dimineața și noaptea izolat se va forma ceață.

Vremea în Capitală

Vremea călduroasă va persista și în București, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii începând cu orele după amiezii. Vor fi condiții de grindină.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade, cu valori mai mici în zona preorășenească.

Sursă expresspress.ro

Categorii

Robert Ștefănucă
Robert Ștefănucăhttps://jurnaluldemedia.ro
Sunt Robert, redactor la jurnaluldemedia.ro, cu o pasiune pentru a descoperi și a împărtăși povești care inspiră. Fie că scriu despre lifestyle, artă sau evenimente actuale, mă dedic să ofer cititorilor articole bine documentate și pline de substanță. Cred în puterea cuvintelor de a educa, de a informa și de a schimba perspective.

Israel cere SUA bomba-bombelor MOP pentru a lovi Iranul. Are 14 tone și costă 3.500.000 $ bucata

Războiul din Orientul Mijlociu intră, se pare, într-o nouă fază. Israel cere SUA bomba-bombelor MOP pentru a lovi Iranul adânc în subteran, unde are...

„Întreaga noastră forță și putere se va abate asupra voastră”. Donald Trump amenință Iranul

Președintele Donald Trump a declarat că SUA „nu au nimic de-a face cu atacul asupra Iranului” de sâmbătă noapte și avertizează Teheranul să nu...

SUA mută un distrugător și avioane F-35 în Orient să susțină Israel. 40.000 soldați SUA, în regiune

SUA mută un distrugător și avioane F-35 în Orient să susuțină Israel. 40.000 soldați SUA, în regiune. Potrivit presei, armata americană transferă nave de...