Dominic Fritz: „S-au promis bani pentru investiții care nu există”

Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă că fondurile promise pentru investiții în diverse programe nu sunt reale, în contextul nemulțumirilor din PSD legate de suspendarea unor finanțări din PNRR și programul Anghel Saligny. „Nimeni nu e nebun să taie bani de la investiții. Adevărul e altul: s-au promis bani care nu există. Nu poți să tai ceva ce nu există”, a declarat Fritz, citat de News.ro.

Exemplul programului de investiții în sănătate

Edilul a dat ca exemplu programul destinat investițiilor în sănătate, anunțat cu o alocare de 13 miliarde de lei pentru spitale mai mici, complementar PNRR. „Inclusiv noi, la Timișoara, am scris un proiect convinși că sunt fonduri europene. Și acum, când am întrebat: domnule ministru, ce mai auzim de acest program? Îmi spune ministrul că a descoperit că acest program n-are nicio acoperire în buget”, a explicat Dominic Fritz.

Impactul asupra încrederii în clasa politică

În opinia președintelui USR, cetățenii sunt cei care suportă consecințele acestor greșeli și promisiuni false. „Și, da, ăsta este unul dintre motivele pentru care suntem astăzi cu o încredere atât de scăzută în clasa politică și în democrația însăși. Și trebuie să reclădim această încredere, în primul rând prin fapte și responsabilitate”, a conchis Fritz.

Ordonanță pentru gestionarea investițiilor din PNRR și Anghel Saligny

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care prevede măsuri pentru gestionarea investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri publice naționale. Potrivit inițiatorilor, documentul este necesar pentru „atenuarea riscului fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională”, cauzat de supracontractarea proiectelor de infrastructură.

Ordonanța se referă la proiectele finanțate prin PNRR și programul Anghel Saligny și instituie restricții clare privind continuarea finanțărilor.

Reacția PSD și discuțiile interne

Conducerea PSD se va reuni luni într-o ședință pentru a stabili poziția oficială față de proiectul de ordonanță de urgență. Social-democrații susțin că această inițiativă „nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare și, prin urmare, nu a primit avizul miniștrilor PSD”.

De asemenea, PSD anunță că va propune amendamente la proiectul actual și subliniază că vocea aleșilor locali ai partidului, care reprezintă peste jumătate din comunitățile locale din România, trebuie să fie luată în considerare în procesul decizional.